Cenzura sau moderarea a început să se facă simțită cam peste tot acolo unde poate exista riscul de comunicare bidirecțională. Adică o comunicare cu întrebări și răspunsuri. Dacă luăm ca exemplu un articol de pe o pagină de știri de pe un site cu trafic, ce oferă posibilitatea comentariilor (pentru trafic crescut, nu altceva), vom constata că, sub pretextul evitării atacurilor, jignirilor sau înjurăturilor, moderatorul plusează cenzurând și ceea ce deranjează în raport cu articolul comentat sau, mai rău, cu doctrina politică a publicației respective. Pentru că da, orice ziar „liber” care se respectă, are și duce în spate doctrina sponsorului principal, cel ce-i furnizează reclame, advertoriale și alte chestii vandabile. Adică a celui care-i dă să mănânce.
Doctrina după care se ghidează orice fițuică serioasă cu trafic, este ușor de dedus din tonul scribălăilor cu pretenții de ziariști ori chiar jurnaliști, angajați de cele mai multe ori cu salariul minim pe economie plus diverse compensații în funcție de ceea produc. Iar producția e simpla, fie comunicate de presă rescrise, fie articole pe jumătate pregătite, venite direct de la sponsor (partid). Cum genul acestora de articole produc reacții nefavorabile, mai ales când se simte denaturarea adevărului, sunt de așteptat măsuri de contracarare a celor ce comentează negativ. Măsurile sunt 2, mari și late. Prima este apariția comentatorilor agitatori, denumiți generic „postaci”. Sarcina acestora este dublă, odată să „laude” articolul și, implicit, doctrina, iar a doua să dea replici celor care nu sunt de acord cu aceasta. Dacă postacii, mai numeroși de obicei, reușesc să discrediteze comentariile „neprietenoase” acestea rămân „ca exemplu”. În schimb dacă există comentarii care demolează articolul sau transmit un mesaj contrar doctrinei, iar postacii nu au replici suficient de inteligente, intervine măsura a doua, aceste comentarii sunt blocate de către moderator. Este ușor de dedus că, atât moderatorul, cât și postacii, sunt aceiași scribălăi care publică articolele. Fie ca vorbim de hotnews, libertatea, ziare,com sau orice altă fițuică online wokistă, procedura este asemănătoare.
La modul general, cenzura este o armă pentru că împiedică libera comunicare. Pentru că favorizează comunicarea unidirecțională, specifică dictaturilor. Nu comunici, nu afli și nu te poți opune – ți se induce ideea că ești singur. Ar trebui să fie și un semnal serios de alarmă pentru cei ce încă mai cred în bunele intenții progresiste. Cenzura merge mână în mână cu supravegherea și controlul, alte două elemente cheie pentru orice dictatură de succes. Și pe acestea începem să le avem din plin – e de ajuns sa privești puțin pe sus și să vezi multitudinea de camere de supraveghere apărute dintr-o dată. Dacă te liniștește gândul că acestea sunt în principal pentru siguranța ta… deschide pagina asta. Infracționalitatea este aceiași ca acum 2 ani sau 6 ani. Nu a crescut, dar nici nu a scăzut, indiferent de faptul că numărul camerelor este acum de ordinul miilor, la nivel de București. Pentru că infracționalitatea e și ea tot o formă de cenzură și control. A mers pe vremea lui ceașcă, merge și acum!
Pe scurt, premisele unui regim totalitar sunt din ce în ce mai evidente pe zi ce trece. Ne îndreptăm cu pași repezi către un coșmar din care, odată intrați, nu cred că vom mai putea ieși. Iar dictatorii nu vor fi autohtoni…
