Dacă n-a ieșit de prima dată, a doua sigur e cu noroc! Cel puțin asta speră responsabilul adjunct cu cafeaua în nato. Iar speranțele acestuia cresc direct proporțional cu prăbușirea coaliției pesedisto-peneliste, prăbușire cauzată în principal de incompetență. Incompetență, ca să nu spun idioțenie pură. Premisele ca geoană să fie propulsat pe post de președinte țin și de imposibilitatea sistemului (lipsa de timp) un salvator gen joiannis. A trecut vremea lui „să trăiți bine” și a „lucrului bine făcut” A venit timpul „reparării dezastrului” cauzat de cele două concepte inițiale.
Geoană (scriu cu literă mare că e început de propoziție) pare candidatul perfect în aceste condiții. Agreat chiar și de „opoziție” cel puțin pentru turul doi. Nu știu însă câți români vor mai pune botul pentru că, dincolo de poleială, vorbim tot de un slugoi al sistemului. Amerlocii (democrați) îl acceptă și ei pentru că îl cunosc, îi știu limitele și gradul de obediență.
La data scrierii acestui articol – 2 septembrie 2024, prostănacul – porecla pusă de tătucul ilici, nu de altcineva pentru tâmpeniile făcute, așteaptă. Așteaptă momentul potrivit să-și facă apariția ca o soluție salvatoare care să-i împace pe toți și, să ducă România pe cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației.
Ce-l recomandă? Păi faptul că a fost numărul doi în nato. Cum a ajuns însă în nato? Aici se complică puțin situația… În primul rând trebuie precizat că a intrat în toamna lui 2019, atunci când țara era păstorită de joiannis și sică. A intrat ca și propunere a României! E de citit acest articol.
Cumva, nici el nu-și explică cum a fost cocoțat acolo. Cum bine remarcă autorul articolului din link:
Mircea Geoană nu avea experienţă militară, nici în fruntea organizaţiilor mondiale, cu excepţia institutului Aspen România, de a cărui activitate nu a auzit mai nimeni. Nu s-a remarcat prin vreo iniţiativă internaţională care să „rupă gura târgului”, a pierdut alegerile prezidenţiale din România…
Punctul lui forte este „adaptabilitatea” Unde-l pui, acolo stă! Ar fi succesorul perfect pentru joiannis din această privință. Asigură un grad mare de predictibilitate pentru „băieții buni”. Ar fi practic continuarea catastrofei în care ne aflăm.
Prostănacul nu este un om politic, nu a fost niciodată în viața lui. Este mai degrabă un lacheu politic, sau, mai bine zis, un bibelou politic pe care să-l pui doar ca să completezi decorul. Oricât de mult va încerca sistemul să-l umfle, va pierde și de data asta. Va pierde chiar din momentul în care își va anunța candidatura…