Bănuiesc că toată lumea „tresară” atunci când sunt publicate rezultatele unui sondaj, mai ales în prag de campanie electorală. Sunt mulțumit că „favoriții” sunt acolo sus, mă stresează de cât au câștigat „dușmanii”, sau, „nu are rost să mă mai duc la vot” sunt reacții previzibile generate de rezultatele oricărui sondaj.
În fapt însă, rezultatele mai puțin contează, sunt doar fațada. Toate institutele de sondare sunt doar unelte de manipulare. Ele sunt deținute de politicieni și sunt o modalitate eficientă prin care aceștia asigură continuitatea sistemului. Sistemul se traduce prin formula „putere plus opoziție minus neaveniți” Sau, indiferent ce se întâmplă, cum ne rotim, rămânem tot acolo sus. Cu ajutorul fraierilor, firește.
Cum se obțin datele și rezultatele ce sfidează logica de multe ori?
Chestia asta nu o s-o auzi vreodată spusă pe TeVe, indiferent cât de „dizident” ar fi postul respectiv. În presa scrisă, nici atât. Poate unii se întreabă cum un partid căruia nu-i dai nicio șansă, dacă își comandă (și plătește) un astfel de sondaj, este plasat pe loc fruntaș și se află în „marja de eroare” institutul neputând fi acuzat de rezultate trucate. Cum poți fi pe primul loc când știi că lumea te înjură pe unde te apucă? Cum poate ciucă să ajungă în turul doi?
Ei bine, răspunsul este destul de simplu. Vorbim de o șmecherie a institutelor ce ține de „eșantionul reprezentativ” Acesta trebuie să cuprindă caracteristicile – populație activă, femei, bărbați, pensionari, regiune, standard de viață, etc. uniform proporționate. Îți creezi un prim astfel de eșantion de 1500 – 2000 de persoane. Preiei datele de la aceștia ți începi să le interpretezi. Până aici, totul ok. Dar… odată prelucrate datele, împarți persoanele pe afinități politice. Creezi un al doilea eșantion, cu alte persoane, diferite de primele. La fel, ca și în cazul primului, împarți și aceste persoane după afinități. Cu încă alte câteva eșantioane prelucrate ți adăugate la acestea îți poți face eșantioane finale specifice. Adică îți tragi deoparte toate persoanele cu afinitate pentru penele de exemplu. Sau pentru pesede. Vine peneleul și îți comandă un sondaj? Ce faci ca să dea bine? Simplu, alegi eșantionul cu afinități pentru penele. Pe ăia dacă îî sondezi ai cele mai mari șanse să obții răspunsuri pro penele. Pentru o tentă de credibilitate însă, eșantioanele pro penele de exemplu, nu sunt alcătuite numai din susținători penele, se mai adaugă și un procent din opozanți sau neutrii.
Institutele profită de faptul că eșantioanele pot fi create pe criterii stricte, însă aceste criterii nu presupun orientarea sau afinitatea politică. De aceea pot fi create eșantioane care să respecte criteriile de bază stabilite. Nimeni nu le poate învinui că nu au avut diversitatea necesară în alcătuirea eșantionului reprezentativ. Pe de altă parte, dincolo de sondajul arătat poporului, din datele obținute, se pot obține date reale legate de încrederea în partidul ce a comandat sondajul. Acestea nu vor fi publice, iar rezultatul va rezulta din gradul de încredere comparat pe același eșantion în sondajele anterioare.
Pentru a avea totuși o imagine despre ceea ce se întâmplă, trebuie să legăm rezultatele trâmbițate public de acțiunile ulterioare ale partidului în cauză. A se vedea cazul joianului… nu mai pupă șefia senatului, iar peneleul tinde să se disocieze de el. Și totuși ciucă e dat că prinde turul doi…
