Ideologia urii

Dacă a existat o constantă în toți acești ani în care am fost treptat încălecați de securiștii tocmiți de soros bucată cu bucată, ei bine aceasta a fost ura. Ura îndreptată în toate direcțiile. Nu contează ce sau pe cine urăști, important este să urăști! O societate în care ura este amplificată și exacerbată, este o societate moartă. O plastelină perfectă pentru ambițiile bolnave ale unui evreu ce a scăpat ca prin urechile acului de Zyklon B. Evreu care, dupa niște decenii să va înhăita printre alții cu un alt dement, culmea fiu de nazist, pe nume schwab, cu scopul de a mutila lumea printr-o „mare resetare”

Pentru a subjuga omenirea și a o „reseta” au fost definite și puse în practică o serie acțiuni etapizate, mizându-se pe indolența intelectuală specifică omului care se simte în siguranță. Mă voi referi mai jos la ceea ce s-a întâmplat la noi, la scenariul gândit special pentru români, deoarece scenariile au fost diferite de la țară la țară.

Prima etapă a constat în coruperea liderilor.  De la șefi de firme, la politicieni și, mai ales, jurnaliști. Întâi a fost „mega -tunul” dat de soros în 1992, atunci când a pariat împotriva lirei sterline obținând un profit fabulos de 1 miliard 800 de mii de dolari. Apoi, în 1993, a apărut celebra „Fundație pentru o Societate Deschisă” având ca scop oficial „sprijinirea fundațiilor din Europa centrală și de est și din fosta Uniune Sovietică” în realitate însă fiind paravanul prin care indivizii considerați „de interes” erau mânjiți financiar. Ca exemplu, o simplă prelegere la o conferință obscură din România sau oricare altă șară din „lagărul comunist”, organizată de o sucursală a lanțului de fundații sorosiste ce au împânzit fostele state comuniste, putea aduce vorbitorului câteva zeci de mii de dolari plus transport și cazare. 1 oră sau două de vorbit bălării  despre „democrație” și te trezeai cu venitul tău pe un an!  Pe de altă parte evreul avea grijă prin aceleași fundații și de cei ce trebuiau să devină „vedete” autohtone. E inutil să spun câți din cei ce defilează astăzi cu lozinici „pro -europene” au supt de la tataia soros.

A doua etapă – demonizările. Sugacii lideri împotriva celorlalți.  Atacuri ce vizau vârfurile, însă ținta reală fiind toți aceia ce nu „gândeau” în stilul impus de sugaci. Aici aș vrea să iau ca reper perioada băsistă. Bețivanul cu nume de cod petrov a reușit să împartă și să învrăjbeasscă societatea însă la un moment dat a pierdut controlul și a ajuns să o unească, temporar ce-i drept, împotriva sa. În mare însă, răul fusse deja făcut și nu a trebuit decât scoaterea de pe scenă a  bastardului, pentru ca segmentarea populației să fie refăcută Un exemplu tipic de demonizare – expresia „ciuma roșie” repetată obsesiv și care a ajut să fie scrijelată practic într-o sumă consistentă de minți slabe.

A treia etapă, cea mai importantă – ura. Aș putea spune, cultivată în paralel cu etapa a doua. Demonizarea pesede-ului la nivelul în care să nască ură. Demonizarea celor ce susțin pesede-ul pentru a genera ură între oameni. Apariția unui alt personaj în fruntea țării, în speță, iohanus care să genereze dar și să atragă ură. În fine, ridiculizarea și ironizarea celor ce nu sunt pe aceiași „lungime de undă” cu sugacii lui soros, indiferent de partid. Apariția suveranismului – cumva o ripostă naturală a societății împotriva demenței declanșate de ura promovată pe toate canalele, a amplificat și mai mult gradul general de ură. Ura a fost întreținută mai ales în plandemie atât prin divizarea societății în vaccinați și nevaccinați, cât și prin măsuri și decizii ale autoritățiilor menite să amplifice și ele la rândul lor ură. Un nou val generator de ură este războiul de lângă noi. Ură amestecată cu teamă, iar exemplele pot continua. Azi nu mai spui că ești în dezacord cu cineva ci, mai simplu, că îl urăști.

Ura este liantul ideologiei progresiste

Urăști, deci exiști… ura îți dă forța necesară să treci peste obstacole și să-ți atingi scopul rapid. Ura exclude rațiunea și folosește doar forța brută. Cu cât ai mai mulți care urăsc, cu atât forța este mai mare. Și, cu cât ți se împotrivesc mai mulți cu atât urăști mai tare.

Progresismul (sensul corect al cuvântului este exact opusul la ceea ce definește doctrina progresistă) presupune negare și distrugere. Distrugi și reconstruiești. Reconstruiești teoretic, pentru că ura nu poate genera creație, deci nici construcție.

Ura față de normalitate

• Urăști aproapele,
• Urăști, tradițiile
• Urăști, familia,
• Urăști religia
• Îl urăști pe Dumnezeu

Toți progresiștii sunt atei. Sau, cel puțin așa declară ei cu un aer de superioritate. Se simt scăpați de „jugul” religiei, de biserică. Sunt liberi, cred ei. Susțin de exemplu diversitatea. Nu diversitatea faunei, a naturii, ci diversitatea identităților de genuri. Și nu  sunt multe, ci doar vreo 300. Nu pun încă la socoteală, pedofilia, zoofilia, necrofilia și alte deviații de gen. Chestiile aste sunt normale în viziunea lor. Așa cum normale sunt și manifestările cu caracter demonic ale acestora. Deschiderea jocurilor olimpice de la Paris din acest an, e un mic exemplu în acest sens. Sunt din ce în ce mai multe coarne în manifestările lor, ceea ce duce cu gândul că progresiștii nu sunt atei deloc. Doar că preferințele lor sunt îndreptate mai spre subsol.

Progresismul este echivalentul Satanismului

Nu poți să impui brusc o „Mare Resetare” religioasă, pentru că despre asta e vorba în final, într-o lume dominată de creștinism. Nu poți schimba dintr-o dată valorile creștine cu mocirla iadului. Poți în schimb perverti iubirea în ură. Poți transforma speranța în scârbă și lehamite. Poți înfrînge curajul într-o atmosferă de stress și incertitudine. Într-un final omul va ceda și va deveni persoană. Va accepta tot fără să crâcnească. Va deveni un supus obedient. Acela va fi sfârșitul omenirii sau Apocalipsa.

Ceea ce am început să experimentăm odată cu instalarea la putere a lui petrov, amplificat cu apariția iohanusului, plandemie, război la graniță, criză economică și, posibil, intrarea noastră în război face parte din strategia adaptată pentru „dezumanizare”.  Dezumanizare care a început să prindă și să se extindă. În special în marile orașe, acolo unde oamenii, datorită stresului zilnic, sunt cei mai vulnerabili. Nu este o coincidență că Bucureștiul și Clujul au devenit focare progresiste – vezi idioții aleși ca primari. Nu putem să ne bazăm că ne salvează provincia, acolo unde credința în Dumnezeu este puternică. Sunt foarte mulți tineri din provincie ce vin la oraș, intră în moara de tocat conștiința, și se întorc – dacă o mai fac, total schimbați. Generațiile vechi trec…

Poate face Biserica politică?

Teoretic, nu – însă aici nu mai vorbim de politică, ci de însăși posibilitatea dispariției Bisericii ca instituție. Amintiți-vă ce a făcut descreieratul de zelensky cu bisericile ortodoxe, sub pretextul războiului cu rușii. Neimplicarea acesteia în această bătălie, refuzul de a susține direct un candidat creștin, nu face altceva decât să piardă din ce în ce mai mult din credibilitate. Chiar dacă există destui prelați cu schelete în dulap, destui infiltrați de servicii care să se pună de-a curmezișul oriceărei tentative de a ieși din rând, Biserica trebuie să dea dovadă de curaj și, aceia din sânul ei ce pun mai presus de confortul propriu menirea pentru care au fost investiți, să vină în față și să spună lucrurilor pe nume. Să mențină măcar acel procent de încredere pe care românii îl au în Biserică.

În acest monent nu mai vorbim de democrație sau de partide alese. Există 2 tabere mari și late ce reprezintă exact cele 2 doctrine, doctrina creștină a suveraniștilor și doctrina progresistă (satanistă) a coaliției „proeuropene” formată din de politicieni trădători. Furtul alegerilor a limpezit apele, așa că părțile sunt foarte bine definite. Nu mai există cale de conciliere, am mai spus-o,  decât dacă faci pact cu diavolul. În atari condiții, nu văd cum Biserică poate rămâne neutră!