Încercând să copie, ideologia marxistă, actualul progresism bâjbâie în concepte pe care vrea să le impună fără să le înțeleagă raționamentul de bază. Bunăoară, proletarii
Internaționalismul proletar este rezumat în sloganul formulat de Karl Marx și Friedrich Engels, „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, ultimul rând din Manifestul comunist, publicat în 1848. Cu toate acestea, abordarea lui Marx și Engels față de chestiunea națională a fost, de asemenea, modelată de considerente tactice în urmărirea unei strategii revoluționare pe termen lung. În 1848, proletariatul era o minoritate în toate țările, cu excepția câtorva state mai dezvoltate. În opinia celor doi, condițiile politice și economice trebuiau să se maturizeze pentru ca ofere șanse de reușită unei revoluții proletare.
De exemplu, Marx și Engels au sprijinit apariția unei Polonii independente și democratice, care la acea vreme era împărțită între Germania, Rusia și Austria-Ungaria. Peter Nettl, biograful Rosei Luxemburg, scrie: „În general, concepția lui Marx și Engels despre reorganizarea național-geografică a Europei se baza pe patru criterii: apariția progresului, crearea de unități economice de mare anvergură, cântărirea aprobării și a dezaprobării în funcție de posibilitățile revoluționare și dușmănia specifică față de Rusia.”[8] La acea vreme, Rusia era văzută ca fiind centrul reacțiunii europene.
ne spune Wikipedia. Ce sunt proletarii, ca și definiție? Tot de la Wikipedia
În Roma antică, proletarii erau cetățeni liberi săraci, lipsiți de mijloace de producție, respectiv de pământ, eliminați de pe piața muncii de sclavi, care nu puteau plăti impozit, devenind paraziți ai economiei.
Termenul în latină proletarii, precum și cuvântul proletariat derivă din același cuvânt latin: proles, care înseamnă „urmași” sau „copil”. Aceasta demonstrează că de la proletari se aștepta să servească Roma cu ceea ce puteau ei: făcând copii. Într-o traducere literară, proletariat înseamnă, deci, „cei care nu au altceva decât copiii lor”.
Karl Marx și Friedrich Engels au preluat termenul, dându-i o altă interpretare, cunoscută sub denumirea de marxistă: Prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi. Aceasta înseamnă că muncesc pentru un salariu fix și nu pentru a participa la împărțirea profitului.
În accepțiunea curentă, proletariatul este clasa de salariați care își câștigă existența în special prin munci manuale sau care, pentru a se întreține, sunt dependenți de un loc de muncă permanent sau ocazional. Proletariatul este identificat cu clasa muncitoare.
Pe scurt, în cel mai pur termen românesc, pulimea. Ceea ce vezi peste tot pe stradă, în cantitate. La fel și în lume. Ăia doi care au inventat marxismul se bazau pe un raționament simplu – mulțimea înseamnă putere, deci modalitatea de a-și impune ideologia era de a folosi mulțimea ca și tractor principal. Dar cum puteai uni toți sărăntocii sub un anumit crez? Printr-o „revoluție” a „celor asupriți”, „egalitate”. „libertate” și alte bălării de acest gen. Un fel de răscoală mai sofisticată la nivel mondial… Punerea în practică a conceptului a fost făcută odată cu revoluția bolșevică din 1918 de la ruși. Mișcarea trebuia să se întindă în toată Europa – existau destui adepți și aici, însă cele două războaie mondiale i-au tăiat avântul. S-a încercat resuscitarea după terminarea conflictelor, însă lumea deja se împărțise în două, așa că s-a limitat doar în țările aflate sub influență rusească. Toată mascarada a degenerat apoi în dictatură, și urmările se știu.
Proletarii 2.0
Din capul locului trebuie să precizez că amerlocii sunt de data asta inițiatorii și promotorii aberației. Noul curent marxist (redenumit progresist) copiază originalul, însă o face prost. Originalul era o consecință a acelor vremuri și se dorea a fi o modalitate de evoluție și progres. Copia, e o conspirație a unor bogătani dornici să dețină controlul total al omenirii. Cum nu putem vorbi de aceleași inechități sociale comparabile cu cele de acum 150 de ani, trebuiau găsite alte clase sociale care să întrunească caracteristicile proletariatului de atunci. Candidații trebuie să fie mulți, împrăștiați peste tot, săraci și, mai ales, bătuți în cap. De bine de rău, lumea a mai evoluat de atunci, iar omul, cât de sărac ar fi, nu mai e așa de tâmpit cum era atunci. Măcar că știe să citească, și tot este peste cel de acum 2 secole.
S-a încercat cu formarea unor curente care să cuprindă un anumit specific. Primul curent a fost cel al feminismului. Se dorea emanciparea femeii, egalitate în drepturi, libertate individuala, etc. etc. Femeile păreau tractorul ideal în această privință, însă a apărut o problemă care a fracturat tentativa – familia. Adică majoritatea femeilor își pun familiile în fața ideologiei. Feminismul ca și curent general a eșuat. La amerloci și în corporații este menținut forțat prin tot felul de tertipuri, însă a devenit clar că e ceva artificial, fără speranță.
Un alt curent eșuat a fost „BLM-ul”, știți povestea cu cioroiul infractor prins sub piciorul unui polițist pănâ când a dat colțul. Neo-marxiștii au avut o revelație cum că negrii ar putea fi noul tractor. „Black Lives Matter” a devenit:
o mișcare internațională pentru drepturile omului care s-a format în cadrul comunității afro-americane și militează pentru încetarea violenței și a rasismului sistemic față de rasa negroidă. BLM organizează în mod regulat proteste, manifestând preponderent împotriva brutalității poliției și a uciderii negrilor de către polițiști.
Cred că vă amintiți cum, la toate competițiile cu expunere media participanții îngenuncheau din „respect” față de negroteiul belit de polițist. Sau cum cuvântul „negru” începea să fie sancționat de imbecili ca fiind „jignitor” fiind de preferat aberații de genul „persoană de culoare”. Se ajunsese la un fel de idolatrizare impusă și nefirească a negroteilor. Nu a durat mult, deoarece efectul la nivel de individ era exact opus față de ceea ce-ți doreau smintiții – negroteii se simțeau cumva priviți cu reținere și suspiciune în societate ceea ce putea degenera într-o marginalizare a acestora. Pe scurt, în marea lor majoritate, nu au pus botul. A, și să nu uit, familia. Și în cazul negrilor, familia, și integrarea ei în societate a avut un cuvânt greu de spus.
Cu toate acestea neomarxiștii se agață și acum cu disperare de cele două concepte, însă dau în gol. Era clar că exista un element perturbator în propoziție. Ca o paranteză, proletarii de acum 2 secole, în marea lor majoritate, nu aveau familii și copii pentru că nu își permiteau.
Cine putea îndeplini condițiile astea în zilele noastre? Poponarii… Oropsiți, fără familii – că nu prea au voie, în multe locuri, ușor de manipulat – profitându-se de boala lor, au devenit candidații ideali pentru noua „revoluție” LGBTQ+ -ul a devenit mișcare distinctă, imediat după eșecul BLM. Ca istoric însă, poponautica a fost „cultivată” din timp, semn că a fost luată în considerare ca mișcare de rezervă de multă vreme. Spre exemplu, la începutul anilor 90, homosexualitatea a încetat să mai fie considerată o boală, iar tratamentele specifice au fost interzise.
Avântul poponarilor s-a întețit dupa 2018, atingând apogeul în timpul plandemiei. Purtatul ostentativ al măștii, a devenit reper obligatoriu pentru orice poponar chiar și după terminarea acesteia. Nu se știe însă cum se va termina și acest curent și care ne va fi viitorul. Lumea a început să fie divizată, conceptul de familie este atacat în mod constant, la fel și religia, au apărut „transsexualii” – visul oricărui poponar care se crede femeie iar toate acestea vor să fie impuse ca normalități. Izbit din toate părțile omul simplu nu știe ce să mai facă, se închide în sine și nu mai reacționează. Descreierații dau asaltul final în zilele astea și, printr-o coincidență stranie, la fel ca acum 100 de ani, suntem în pragul unui război mondial…
