Insidios în sânul pesedeului și-a făcut apariția acest personaj. Apărut imediat după dezastrul dragnea-veorica, într-un partid îngenuncheat de statul paralel, ciolacul nu spunea prea multe în momentele de apogeu ale unui johanus ce tocmai câștiga încă un mandat de președinte. Pesede-ul era la pământ, iar „forțele eliberatoare” penelisto-useriste acaparau lacome puterea. Deși a avut procentul cel mai mare la parlamentare, coaliția de „succes” penele, usere și, ca întodeauna, udemere a reușit să aibă majoritatea în parlament. Se instaura în sfârșit „democrația” în România cu efectele pe care le știm cu toții.
În pesede-ul pierzător începuse reforma. Oameni noi la vremuri noi. Cu un ciolac în frunte. Un ciolac apărut din neant… aparent. Umil, fără contre cu noua putere, părea predestinat să asigure un sfârșit lent și fără prea multe chinuri partidului. De fapt, chiar pentru asta a fost și plantat chiar de statul paralel evocat de dragnea….
A venit plandemia și planurile păreau să meargă strună. Nemaiexistând opoziție se fura pe bandă rulantă, la adăpostul stărilor de urgență prelungite la nesfârșit. Țara era devalizată într-un ritm accelerat. Populația devenise inertă, speriată de pseudo virusul inventat de laboratoarele amerloce. Odată cu apariția serului „salvator” s-a atins practic apogeul furtului, asezonat și cu un credit sănătos de vreo 30 de miliarde de euroi, de care nu se mai știe nimic nici până în zilele noastre. Bun, o să te întrebi, unde era ciolacul? Nicăieri, pesede-ul devenise deja un simplu decor în parlament.
La un moment dat însă, a dat cu virgulă. Proaspătul partid adus de servicii la putere, o corceală între reziști și activiști progresiști, a început să se porcăie la ciordit. Să emită pretenții, ba chiar să șantajeze. Sistemul trebuia să reacționeze. Și asta s-a și întâmplat, maimuțoii au fost dați la o parte, udemere-ul scos și el de pe scenă și, surpriză, reactivat pesede-ul. Adică o alianță clasică contra naturii, penele-pesede. Sistemul trebuia să aibă stabilitate și, mai ales, predictibilitate. Să se fure cu simț de responsabilitate, iar ordinele să fie ascultate. În penele s-a făcut de asemenea curățenie, fiind îndepărtate elementele destabilizatoare. A dispărut printre și „marele economist” câțu plantat pe post de premier și cu ajutorul căruia s-au făcut grosul furturilor. Pentru o mai mare credibilitate, s-a adus o ciucă în fruntea partidului. Tandem perfect cu ciolacu. Se năștea un cuplu de succes, perfect pliat pe normele progresiste care, urma să guverneze România în următorii zeci de ani. Întâi cu ciucă deasupra, ca prim ministru, apoi cu ciolacu și tot așa. Totul petrecându-se sub binecuvântarea lui iohanus, președintele înfipt de sistem.
Revenind la ciolac, odată ce i s-au schimbat ordinele, de la a termina pesede-ul la a-l menține la putere, s-a conformat imediat și a început să iasă mai mult la suprafața. Să devină combativ, să se implice… Dar, mai ales, să încerce să-și creeze o imagine de om simplu, din popor. A încercat să facă cumpărături și chiar să meargă cu metroul. Evenimentele externe însă nu-i dădeau prea mult timp de „empatizare” cu populația. A început războiul cu ukrii, iar oamenii trebuiau prostiți că dezastrul economic ce se prefigura, era spre binele lor. Asta în condițiile în care vor urma alegeri, alegeri pe care tandemul sistemului – ciucă – ciolacu trebuiau să le câștige cu orice preț. Pentru „stabilitate” Românul trebuia să înțeleagă că rusul a dușmanul de moarte, iar tot ceea ce se întâmplă e din această cauză.
Suntem în prag de alegeri acum. Lucrurile au evoluat, cumva previzibil. Cuplul ciolacu – ciucă a divorțat, temporar pentru a se crea diversitate pentru electorat. Se vor întâlni în turul doi și în funcție de preferințele boborului, vor intra iarăși împreună în așternut – unul la Cotroceni, altul prim ministru. Alegeri libere, democrație etc. etc. Ursula & gașca de la bruxelles vor putea sta liniștiți, indiferent cine va fi ăla activ – se vor implementa toate reformele lgbtq+-iste, ca să intrăm și noi în rândul lumii „civilizate”, kamala – câștigătoarea impusă de sistem, la fel, vom fi în primele rânduri dacă va fi nevoie de fraier care să crape degeaba pe pământul altora, dar și clienți bun platnici pentru tehnică de luptă care se va livra când nu vom mai exista ca țară… Mai sunt ceva virgule, gen simion, geoană, trump… dar sistemul le va reduce la tăcere bazându-se pe cetățenii corecți, bine lustruiți, ce vor ști să aleagă ce trebuie când va veni momentul.
Și tot despre ciolacu, iată ce scrie Cornel Nistorescu, subliniind abilitățile acestuia de a se „adapta” realității și, la ordin, de a o manipula:
Marcel Ciolacu ar fi putut să se înscrie la doctorat cu o lucrare proprie, originală și aplicată. O putea susține și la SRI, și la ASE, și la Universitatea București. Ea s-ar fi putut intitula „Șmecherii politice consacrate și de mare succes”. Un capitol important ar fi fost „Salarii și pensii majorate prin scădere” (Vezi experimentul 2024). Un altul s-ar fi putut numi „Contribuția rugăciunilor televizate la cîștigarea credincioșilor”. Ar fi putut adăuga și un subcapitol intitulat „Cînd la Biserica Ortodoxă, cînd cu lugu-lugu la LGBT”. Apoi tot el ar trebui să adauge un alt capitol din experiența proprie, intitulat „Cum pot fi mobilizați primarii pentru alegerile prezidențiale!”, urmat de un altul „Cum pot fi majorate taxele zicînd că nu crește nici una”. El chiar ar putea scrie și despre tehnici de discurs privitoare la întărirea optimismului popular. Sigur el ar putea mobiliza populația prin povești despre creșterea nivelului de trai exact cînd se produce sărăcirea ei.
Adevărul este că Marcel Ciolacu este mai versatil ca o bucată de unt. Ba vrea să dea primarilor speranța că ar putea avea mandate de 5 ani, ba ar vrea să-i amăgească pe adversarii săi că ar fi gata să readucă mandatul președintelui numai la patru ani. Se căciulește la americani, la europeni, la ucraineni și la români, la turci și la unguri și, dacă s-ar mai învîrti roata, ar fi un fidel susținător al limbii române ca limbă slavă. Adevărul este că pe Marcel Ciolacu nu-l poți crede nici cînd își strînge mîna la țîțîna ușii. Și atunci face un spectacol doar pentru a se suci fulgerător către un alt cîștig al său.
Ce putem înțelege din vizita la Muntele Athos și pelerinajele sale pe la mănăstiri, urmate de desemnarea unui vicepreședinte PSD pentru LGBT cum este Victoria Stoiciu? Că este în stare de orice, că omul se dă și cu Raiul, și cu Iadul și face zîmbitor naveta între ele. Balansează spectaculos între minciună și adevăr, între promisiune și amăgire, între bîlbe și viclenie, între lingușeală și amenințare.
Ce altceva putem citi în momirea primarilor cu mandate de cinci ani decît o tehnică subtilă de motivare a acestora pentru toamna alegerilor prezidențiale? Ce putem înțelege din proiectul guvernului condus de el cu autostrada de 3 miliarde de euro destinat autostrăzii spre Belgrad? Ce autostradă mai știți prin Europa traversînd o zonă cîmpie care să fi fost realizată cu costuri de 38,5 milioane de euro pe kilometru decît una cadou pentru PSD pe filiera Sorin Grindeanu- Alfred Simonis?
Congresul PSD a fost un alt semnal de alarmă pentru pericolul reprezentat de Marcel Ciolacu. E ca și cum ai da țara pe mîna unui cîrciumar viclean și descurcăreț, capabil de cele mai incredibile jonglerii și învîrteli și care este maestru la amețit populația.
Un-doi-trei și ia toată puterea și ne-o lasă cu gura căscată.
