România are cei mai mulți săraci din Uniunea Europeană
Statisticile spun că suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană, după bulgari.Astfel că 20 la sută dintre români susțin că nu pot face față cheltuielilor neprevăzute, că nu pot avea alimente consistente pe masă sau că nu își pot plăti facturile.
„Bibliografie” ca să nu existe interpretări:
Cum se poate așa ceva? Ne-au depășit și bulgarii?
Aș putea spune că sunt doi factori majori determinanți. Primul este legat de hoțiile din timpul plandemiei girate de penele și usere. Al doilea legat de hoțiile din perioada conflictului dintre ukrii și ruși. Ambele evenimente a dat prilejul tâlharilor de profesie să profite din plin. Au atacat acolo unde îl doare cel mai tare pe român – mâncarea și utilitățile. Avem cea mai scumpă energie din uie, la fel și în cazul mâncării. Actualii măscărici de la conducere nu au făcut altceva decât să ne adâncească ș mai mult în mocirlă. În România se fură cu excavatorul și basculanta fără nicio teamă și fără nicio jenă!
Cum e posibil?
Nu este o explicație complicată aici, suntem în an electoral, la un pas de alegeri și e de ajuns să ne uităm pe sondaje. Tâlharii și trădătorii sunt pe primele locuri. Românul rupt în cur, îi crede în continuare. Indiferent de câte castane ia în continuare, nu poate să treacă peste anumite idei preconcepute. Cei doi gogomani – ciolacu și ciucă se văd deja în turul doi. Sunt convinși că vor avea majoritatea și în parlament și vor conduce țara în continuare. Atâta cât va mai fi de condus. Nu se tem de popor, îl știu docil, ușor de prostit. Îi poți promite astăzi ceva și mâine să te sucești la 180 de grade. Inventezi o scuză banală și gata, îți vezi de treabă.
Naționalism și Suveranism
Două noțiuni tabu pentru tâlhari. Cum să fii naționalist? Adică să fii egoist și să nu dai și la alții? Sau, mai rău, suveranist? Păi am intrat în uie, nu mai putem fi de capul nostru de acum încolo! Trebuie să jucăm cum ne dictează bruxelles-ul ca să ne fie bine! Și uite așa sunt călcate în picioare cele două noțiuni de bază pentru o țară puternică! Mentalitatea de slugoi a celor ce sunt la putere, împiedică orice tentativă de a te defini ca român și a-ți cere dreptul să fii liber. Românii însă acceptă, chiar dacă hotărârile altora îi ard la buzunar. Și tot speră că va fi bine…
Umilința
Suntem un popor umil și temător, trebuie s-o recunoaștem. Ne putem adapta rapid oricăror condiții, cât de vitrege ar fi ele. Unde intră odată, intră și a doua oară… și oricâte au intrat până acum, tot se mai face ceva loc dacă este nevoie. Renunțăm cu lejeritate, doar datorită unor vorbe și asta nu de azi de ieri… ci de multă vreme. Pe vremea lui ceașcă românul a învățat să se fofileze, să fie duplicitar, să se ascundă, dar să obțină ce vrea. După revoluție, nu trebuia să se mai ascundă, însă celelalte „calități” au rămas. Acestea au determinat egoismul individual, ce ne-a adus în situația de a fi divizați. Nu mai avem încredere unii în alții, dar avem în autorități. La vot, nu avem curajul să schimbăm prea mult, ne e teamă de mai rău.
Sărăcia
Deranjează pe cineva faptul că suntem săraci, chiar cei mai săraci din uie? Nu. Vrem să nu mai fim săraci? Nici aici nu se poate da un răspuns pozitiv. Românul a acceptat sărăcia și nu e dispus să renunțe la ea. Deși crede în promisiuni, nu le vede realizabile într-un orizont de timp apropiat lui. Poate nici copiilor lui. Știe că va fi la un moment dat și îi este de ajuns. Românul simplu nu vrea bani. Dacă prinde mai mulți, îi toacă imediat. La păcănele, pe distracții, electronice, nu contează, scapă de ei rapid. Nu mai crede în viitor de mult timp. Ăi ce au scăpat să muncească pe afară, bagă ori în casa din satul natal s-o facă cât mai arătoasă decât a vecinului, ori în bemwe-uri sau merțane ori în vacanțe la suprapreț la mamaia. De ce la mamaia? Pentru că aici sunt și alți români care fac același lucru, deci are competiție. Banul generează o competiție de gâdilat orgoliile personale și nu un reper de bunăstare colectivă.
Dezastrul
Este etapa finală a decăderii noastre. Pierderea identității și a rațiunii de a mai exista. Varianta simplă, escaladarea conflictului cu rușii și apocalipsa nucleară, care ne-ar scuti rapid de probleme și chinuri. În varianta cealaltă, cu toate tradițiile, biserică, chiar și conservatorismul tipic românilor vom cădea printre primii în malaxorul globalist. Nu vom fi în stare să reacționăm, așa cum nici la propriul nostru vot nu suntem în stare să o facem. Vom accepta nenorocirile ca fiind ceva firesc. La anul, după reînscăunarea tălharilor, nu ni se va mai părea așa de oribil „parteneriatul civil” și nici căsătoria între poponari. Vom accepta și propaganda lgbtq-ului în școli și grădinițe, ba chiar și adopția copiilor de către dezaxați. Trebuie să fim „open minds” de dragul uiei. Nici pedofilia, așa cum va fi ea redefinită în noua legislație nu va mai genera vreun sentiment de revoltă, românii vor înțelege că un copil este „o ființă sexuală” chiar din momentul nașterii după unii descreierați. Că un copil își poate schimba sexul când vrea, sau simte nevoia, iar părinții sunt ceva toxic în viața lui.
În ultima etapă nu vom mai avea nevoie de Biserică. Pentru că da, Biserica, cea care acum este aproape inertă, va dispărea. Credința va fi alterată iremediabil și tot ce va fi însemnat religie și spiritualitate se va pierde definitiv. Generațiile deja cretinizate ce vor urma vor deveni dependente de droguri și tehnologie pentru a putea trăi și munci. Atât cât le va rezista organismul. Familia va fi o amintire stranie dintr-un timp apus. Omul, mai bine spus individul, va deveni un sclav din momentul în care se va naște în laborator și va crăpa controlat odată cu epuizarea organismului.
Grozăvia asta este esența neomarxismului. Cultivarea urii față de semeni, încurajarea individualismului, controlul total, instaurarea castelor superioare cu statut de dumnezei, și reducerea populației la strictul necesar pentru a avea forța de muncă necesară sunt premisele unui despotism extrem, ce nu a existat vreodată în istorie. Acum 10 ani să zicem, pentru majoritatea oamenilor părea o teorie a conspirației aberantă. Astăzi însă… Sunt nenumărate dovezi, acțiuni și fapte pe care le putem afla și vedea în jurul nostru. Oricât de mult am închide ochii, ele sunt din ce în ce mai dese și mai greu de ignorat. Și toate converg exact în direcția teoriei conspirației ridiculizată de atâta vreme.
Concluzii
Nu îmi dau seama cât am mai putea stopa acest regres uman, însă știu că cei ce au cunoscut o lume în care normalitatea era cea care o acceptam cu toții pot vota. Ciolacul, ciuca, lăsconi sunt, înainte de toate, exponenții implementării neomarxismului. Pesdeul și peneleul ca partide nu mai există de mult, dacă cineva mai are afinități legate de partid și nu de oameni. Sunt indivizi vânduți, trădători în cel mai pur termen, ce au sarcina să asigure tranziția către acest gen de lume despotică. Concurența este doar de fațadă, oricare dintre ei, odată înscăunat va face același lucru. Sărăcirea populației, implementarea lgbtq-ului în societate pentru a dezbina și mai mult, limitarea deplasărilor prin apariția și standardizarea celebrelor orașe de 15 minute, urmate de ID-ul digital pe baza căruia ți va stabili scorul social de „bună purtare”, dezproprietărirea (prin îndatorări, dobânzi, impozite etc.), amendarea și desființarea cultelor și multe alte aberații de acest gen, ce vom începe să le „experimentăm” chiar de anul viitor.
Din mizeriile pe termen scurt, anticipate și anunțate deja, hai să enumăr câteva:
- Creșterea taxelor și impozitelor
- Creșterea costului întreținerii la bloc în special (poate chiar din iarna asta)
- Dublarea prețului la energie din aprilie anul viitor
- Creșterea TVA-ului și a impozitului pe venit
- Falimentarea IMM-urilor
- Riscul de a intra în recesiune
Desigur, toate negate de guvernanți, doar suntem în campanie și totul trebuie să pară roz, nu căcăniu Am luat surse diferite pentru a arăta că nu sunt semne de neglijat. Aceleași date apar și pe alte publicații, indiferent de orientarea lor politică. Lista însă poate continua și nu este greu de dedus că toate astea, cumulate, vor avea ca efect sărăcirea și mai puternică a populației, creșterea șomajului posibil și a convulsiilor sociale. Dacă nu la noi, în afară, unde va fi același plan de dezastru implementat, cu siguranță. Omului sărăcit la oraș nu-i mai rămâne soluția decât să vândă și să se mute la țară. Vor fi mulți care vor vinde și puțini cei ce vor cumpăra. Cei cu credite ipotecare se vor vede nevoiți să renunțe în favoarea băncilor…
Poate mulți se gândesc că o criză de genul ăsta nu poate ține la nesfârșit, existând exemple în istorie, unde și cea mai neagră criză a avut un final, fiind urmată apoi de o revigorare a economiei. Este foarte adevărat, însă actuala criză nu este una „naturală” apărută datorită unor fluctuații neprevăzute ale piețelor, ori a unor conjuncturi nefaste. Vorbim în cazul nostru de o criză premeditată, cu un scop declarat: „Nu vei mai deține nimic și vei fi fericit!” Este o criză începută cu plandemia și continuată, menținută și amplificată de războiul ukrilor. Economiile vor fi îngenuncheate de înarmări și producție de echipament pentru război. Poate chiar și de război efectiv, în cazul în care rușii nu vor folosi armele nucleare. Se mizează însă pe un conflict îndelungat în care teritoriul ukrilor să fie pretextul devalizării economiilor și sărăcirii populațiilor.
Nu există nimic optimist în perspectivă. Lucrurile se desfășoară implacabil „conform scenariului” Până în noiembrie, când vom afla deznodământul la amerloci – trump sau kamala, lumea pare să se abțină de la provocarea unor evenimente majore. După însă…